Crashing the Bon Jovi Concert

În primul rând trebuie să precizez că am realizat că vreau să merg la concert cu doar 4-5 ore înainte de ca acesta să înceapă. La ora cu pricina, toate invitațiile fuseseră deja acordate ( mai exista una dar am crezut ca e o glumă și am refuzat-o *doh, mare idiot ce sunt* ) iar de cumpărat bilete, nu se punea problema, pentru că îmi cheltuisem banii pe ieșirea la mare de săptămâna trecută.

M-am hotărât să mă înscriu în grupul de #concertcrashers adică o mână de 3 blogeri și microblogeri ( s0arec, neroblank, jessica_rbbt ) care nu făcuseră rost de invitații și care vroiau neapărat să meargă ( s0arec participase la n'șpe mii de concursuri și reușise să piardă de fiecare dată )

Odată ajunși acolo, eu, Mari și sora ei mai mică, ne-am postat în fața intrării și împreună cu restul "hoinarilor" am început să comentăm ținutele și prezentarea persoanelor care intrau.

După ce am băut o bere și ne-a mai trecut un puțin oftica am reușit să găsim un loc bunicel, cocoțați pe geamurile seidului SRI. Nu a durat mult și poliția a intrat în acțiune. Pe noi ne-au coborât ușor fiindcă nu aveam chef să facem circ, dar familia de suedezi care nu înțelegeau româna, cu ei a fost un pic mai dificil. Un polițist mai strălucit și care știa o boabă de engleză ( și când zic o boabă ... ) a reușit într-un final să îi convingă să coboare.

A început concertul și am uitat aproape instant că nu reușiserăm să intrăm. Muzica a fost super iar atmosfera s-a încins rapid după ce vreo 3-4 puști de școala generală și-au dat jos tricourile. 

Într-un final, divinitatea s-a îndurat de s0arec, deși el este ateu; o fată care ieșea i-a dat un bilet. După un pic de muncă de convingere acesta a cedat și a părăsit grupul vesel spre a privii concertul ca un bloger serios ce se respectă.

Am făcut poze, am băut și cam pe la vreo 21:59 am decis că e mult prea mult pentru noi așa că ne-am îndreptat fiecare către casa noastră.

Întamplarea de mai sus vine să demonstreze încă o dată că important nu e locul ci compania.

Poze: Album 1

ShortsUP 2011

Aseară am fost cu Mari și câțiva colegi de serviciu să urmăresc scurtmetraje la festivalul ShortsUP. Filmele au fost spectaculoase și expriența a fost plăcută dar o să revin la asta imediat ce vă povestesc cum organizatorii numeroși ai evenimentului au dat kicks în respectarea celor mai de jos standarde de bun simț.

Înainte să ne luăm biletele ( 2 x 35 lei ) am avut surpriza să descoperim că geanta lui Mari și a altor fete prezente cu noi a trebuit controlată în detaliu. Nu pentru că reprezentantele sexului frumos ar fi cărat cu ele arme de distrugere în masă ci pentru că exista riscul intrării în zonă cu sticle de băuturi răcoritoare străine de sponsor.

Când am trecut noi s-a adăugat și umila sticlă de 0.5 la mormanul deja adunat în fața intrării. Bun. Nu am avut probleme cu hidratarea fiindcă a fost băutură din plin, mai exact berea sponsorului pusă la dispoziție la prețul "modest" de 8 lei/sticlă. Bineînțeles la temperatura ceaiului.

După toate aventurile de mai sus doar filmele mai puteau să salveze situația, asta au și făcut. După părerea mea, cele mai bune au fost: The Crush , L'accordeur și The Confesion. Cel mai prost a fost Paranmanjang, iar The External World nu am putut să înțeleg cum a primit vreun premiu (filmul este evident făcut de un copil de 5 ani).

Alte filme pe care le-am prins eu sunt Gruffallo, Wish 143, God Of Love, The Lost Thing , Dealuri cu Elefanți, The Eagleman Stag, Madagascar, Carnet de voyage , NA-WEWE.

În concluzie, super filme, nașpa organizare.

Yahoo Open Hack Europe 2011

Cred că a fost printre cele mai tari evenimente la care am participat în ultimul timp.

Orgainzarea a fost beton! Pe bune, în momentul în care te apuci să faci punguțe cu pastă de dinți în caz că participanții vor să se pună la punct de dimineață, nu am ce să comentez.

Am avut și eu bucuria să petrec niște timp de calitate cu .. Kinect, care sincer m-a cam dezamăgit când am realizat că nu am condiția fizică să fac asta în fiecare weekend... După doar jumăte de oră de prostit în fața camerei, care apropo, face poze exact în momentele alea jenante când ai limba scoasă pe jumăte și ești cu ambele mâini fluturând, am renunțat .

Despre hacking nu prea am ce să povestesc, fiindcă proiectul nostru cu rfid-urile de Like Facebook nu prea a mers bine ... Deh, așa ne trebe dacă ne bazăm hack-ul pe tehnologie facebook. Celelalte proiecte au fost însă super și preferatul meu a fost cel cu recunoașterea facială a pozelor de pe flickr.

În final, mi-a plăcut atât de tare că mă gândesc serios că anul viitor să iau un avion spre viitoarea locație și să particip din nou.

De ce sa te inchini in fata biserici?

Am avut recent o discuție cu o persoană în legătură cu închinarea atunci când treci pe lângă o biserică. Persoana cu pricina nu face gestul, fiindcă e sub impresia că e un gest de superstiție.

Ok, ok, recunosc că eu sunt superstițios, dar acest lucru nu are nici o legătură cu motivele pentru care mă închin în fața bisericilor. Personal, mă închin în semn de salut. Nu sunt un creștin ca la carte, nu merg la biserică în fiecare duminică și nu prea țin post. Măcar atât să fac, să îmi salut creatorul când mai trec din când în când pe lângă casa Lui.

Hai să luăm situația asta: Dacă îl vezi pe Georgel pe stradă, îl saluți ca să îți arăți respectul (să te mai sune eventual când iese la o bere). De ce nu ai arăta măcar același tip de respect și ființei care te-a creat?

Cum să provoci un scandal în tramvai?

Răspunsul la întrebarea de mai sus o să îl găsiți în mica povestioară ce urmează:

În dimineața cu pricina m-am urcat ca de obicei în autobuzul de legătură și mă îndreptam către servici când, la o stație, urcă una bucată pițipoancă. La început nu am observat-o, am simțit în schimb tona de parfum care a inundat tot autobuzul în câteva secunde și care era absolut insuportabil. Un miros de levănțică, dar grețos în sinea lui.

Se apropie de bară și se înghesuie lângă mine astfel încât hainele îmbibate până la refuz în parfum se freacă de geanta mea, de geacă, etc. Încep să strâmb nasul, bineînțeles că gagica nu se simte și continuă să stea lângă mine până ce aproape ca îmi dăduseră lacrimile de la miros. Bon, după câteva stații coboară.

Cobor și eu după alte câteva și șterg practic incidentul din minte fiindcă nu aveam de gând să mă prost-dispun în ziua respectivă. Urc în tramvaiul 34 și, spre norocul meu, găsesc un loc pe care pot să mă așez. În fața mea o doamnă cam la vreo 45 de ani îmbrăcată sărăcăcios.... Nu trec 3 minute și cocoana se ridică și deschide larg geamul tramvaiului. Bineînteles că tot tramvaiul izbucnește în pufnituri, dat fiind că afară era o temperatură nu tocmai plăcută.

Un domn se ridică de la locul lui, încurajat de ceilalți pasageri, cu mult tact, închide geamul. Moment în care femeia izbucnește în țipete și urlete: