Google 10 ani

Am vazut si eu ca google au facut update la logo, asa ca ii uram si noi un la multi ani ( nu ca ar conta ) si daca tot am deschis subiectul, sa va zic o mica poveste pe care am auzit-o de la un baiat de la servici ( fost administrator de retea ).

Cica statea omul la el acasuca pe la 2 noaptea; cand se trezeste cu un telefon, pe partea cealalta a firului o babuta simpatica:

- Buna seara domnule Alexandru,

- Buna seara doamna, cu ce va pot ajuta?

- Pai domnu Alexandru, de ce atzi schimbat domn’e imaginea de la google ca aia veche era mai frumoasa

……..

Mi mi s-a parut geniala povestea! 

Suntem Back

Pentru moment cel putin.

Am terminat de incarcat fisierele pe server si astept ca toate modificariile sa se propage.Suntem din nou gazduiti prin marinimia baietilor de la romarg care ne-au primit inapoi desii i-am parasit acum ceva timp.

Din pacate unele lucruri au nevoie de tweeking asa ca pagina de muzica nu va fi disponibila momentan, insa am si o veste buna: Droopy e up and running si se pregateste pentru o versiune beta cu cautari mai rapide si interfata mai ataragatoare.

Am sa incep sa incarc toate posturile scrise in word asfel incat sa nu simtiti ca ati pierdut ceva.

Colectionarul de amintiri

Ma grabesc sa ajung la Clara … doua faruri… lumina, apoi intuneric apoi iar lumina…

Dupa o noapte intreaga petrecuta la Clara, simt ca, pur si simplu, cad din picioare de somn. Totusi, reusesc sa ma tarasc in bucatarie si sa-mi pun de o cafea.  Afara,  ploaia inghite orizontul. Printre stropi grei se pot vedea imagini de copii si de mamici ce isi fac loc prin potop spre poarta scolii de vizavis.

Ridic ibricul, torn in ceasca si pufnesc “ai dracu hamsteri, nu stiu ei ce inseamna viata”; multumit de aceasta bucatica de filozofie pe care nimeni nu a auzit-o, sorb incet.

O ameteala ciudata ma prinde si vad cum camera devine neclara, umbrele forfotesc si iau forma unei curti de scoala. Eu sunt in mijlocul ei si tin tare de hanorac ca sa nu vada cineva ca sunt singurul copil care porta uniforma.  Mihai,  prietenul meu din copilarie, se apropie :

- Ce faci , bai,  piticule,  ce ascunzi sub hanorac, o bomba??  Rade printre dintii de iepure…

Nu apuc sa raspund ca formele incep sa o ia razna din nou. Cafeaua se prelinge pe mana mea stanga ce sta, impreuna cu restul corpului, lipita de gresia din bucatarie.

Dau sa ma ridic, dar nu am destula forta, simt ca ametesc. “Dumnezeule, am un atac cerebral! Sau mai rau!!”, gandesc … ma contrazic singur: “Hai sa fim seriosi, atac cerebral la 20 de ani, ai fi bun de Discovery! Probabil ca e de la oboseala”.

Sunt asa de oboist; inchid ochii. Ma trezesc urcand treptele spre biroul meu, ma asez pe scaun buimac si telefonul incepe sa sune bezmetic:

-Alo?? zic pe un ton plicitist. O voce gafaita imi raspunde.

- Clara la telefon, trebuie sa ne intalnim urgent. Vino la mine!!

Ma ridic si imaginea dispare, sunt in masina … cred ca incep sa inebunesc fiindca nu imi aduc aminte cum am ajuns in masina. De fapt, nu imi aduc aminte cum m-am deplasat dintr-un loc in altul: de la pat la bucatarie, de acasa la serviciu, din copilarie la maturitate. Ma grabesc sa ajung la Clara … doua faruri… lumina, apoi intuneric apoi iar lumina…

Aud distant un beep lung, lung, lung si o voce groasa, “Declara-l”. O alta mai subtire:

-Ora mortii, 15:25, Cauza….