Broasca - Partea I

În oglindă se reflecta faţa unei femei de 49 de ani. Guşă proieminentă, pomeţii sunt lăsaţi, pielea ridată. 

Arat îngrozitor. “Ei şi ce, doar nu mă iau eu de nevastă” gândesc în timp ce îmi trag paltonul peste umeri şi ies din casa zăngăning binedispusă cheile.

Cobor în parcare şi apăs pe butonul din dreapta al telecomenzii, nimic, apăs pe cel din stanga şi buburuza mea credincioasă scoate un chiuit de fericire de undeva din spatele unui “Range Rover”.  Restul drumului spre bancă a fost obişnuit. Şoferi care ţipă la mine fără nici un motiv, claxoane, agitaţie, într-un cuvânt, o viaţă de şoferiţă începătoare. Ajunsă la servici, îmi fac o cafea şi mă aşez la birou.

Nimic neobişnuit, până la vre-o trei după amiaza, când văd  intrând în bancă o femeie bătrână într-o fustă viu colorată. Pe cap purta un batic roşu cu modele ce pareau să fi fost o dată flori. În urma ei rămân privirile agitate ale celorlalţi clienţi. Uni îşi şoptesc, alţi strâmbă din nas, majoritatea se fac că nu o observă şi îşi văd de treabă .  Femeia se aşează pe scaunul din faţa mea.

- Bună ziua, cu ce vă pot ajuta?

- Bună ziua, aş vrea şi eu să fac un cradit’ de ăla.

- Un credit, da sigur, dar ştiţi că trebuie să aveţi un venit minim. Pensie poate?

- Ştiu’ ştiu’ da aş vrea să mă’ înţa’legeţi şi pe mine că nam’

Inainte să pot spune ceva, bătrâna băgă mâna în buzunar şi scoate de acolo un lanţ de capătul căreia se bălăngănea un medalion în formă de broască. Lumina care bătea pe biroul meu făcea ca cele două cristale roşi, care îi ţineau loc de ochi, să pară în flăcări. Îmi întinde încet medalionul ...

- E frumos, dar mă tem că tot nu am cu ce să vă ajut. Adică dacă nu aveţi ...

- Nu contează maică’ , ia dumneata . Cado’ de la mine. Să’ţi poarte noroc. Las aicişa şi dosaru şi poate mă puteţi ajuta aşa că întră' noi , babele.

Apoi , rânjeşte sinistru şi pleacă. Eu rămân acolo complet blocată de întâmplare. Mă uit la medalion. Să-l iau, să nu-l iau ...

Primii 10 pasi in Limba Romana

Scriu acest post fiindca exista pe aici, prin blogosfera, o bloggerita care necesita o mustruluiala grava. Nu e singura, multi bloggeri si bloggerite scriu exact ca ea:

Mai fata, nu stiu daca ma citesti, sper sa ma citesti macar pentru binele tau. Eu te citesc, pentru ca esti o sursa fantastica de amuzament.

1.) Intelege o data ca nu le ai nici pe departe cu talentul de scriitoare.  Pune mana si tu si uita-te peste miliardele de resurse de pe net, care iti explica cu varf si indesat arta (subliniez arta) de a scrie.

2.) Nu iti etala cunostintele de limba romana cand incerci sa scrii ceva. Daca ai  o exprimare asemanatoare cu bufnita din bancul ala vechi, o sa sfarsesti ca ea. O sa te impuste lumea in cap fiindca ne calci pe simtul limbii romane.

3.) Cumpara-ti in pana mea un limitator de metafore (www.talent'ata-shop.ro), ca tu nu ai limita. Incepi o metafora si o termini peste 8  paragrafe.

4.) Poeta, prozatoare, sunt titluri de onoare!! Nu o descriere personala!! Nu te trezesti dimineata si zici "bai, ce poeta ma simt astazi". Ca orice titlu, se castiga! Ai ceva publicat? Te-a remarcat cineva in anonimitate??

Invitatie la ceai.

Filamentul belcului palpaie, scoate un pocnet si moare. Intunericul se prabuseste peste peretii bucatariei. Acele fosforescente ale ceasului imprastie o lumina verzuie in apropiere. Trei si unsfert. Interfonul suna si tresar.

Las stiloul din mana si ma indrept boscorodind prin holul intunecat spre usa de la intrare. Apas butonul de access. Interfonul refuza sa coopereze. Continui sa apas pana ce aud iala de la parter deschizandu-se cu un zgomot scurt si sec, apoi pasi grabiti pana la capatul scarii de unde apare o siluieta plouata.
Prin deschizatura ingusta a parpalacului de detectiv somer se poate intrezari un tricou alb din a carui inscriptie, scrisa cu rosu, nu seobserva decat „Go..”. Atentie imi este atrasa spre buzunarul din dreapta, de unde o mana alba urca pana la frunte, apoi , cu un gest smucit, alunga un smoc de suvite lasand asfel ochii.

Ochi de un negru apasator ma tintuiesc, dau sa deschid gura dar sunt intrerupt inainte de a apuca sa scot prima silaba:
- Imi pare rau ca apar la o asemenea ora. In ultimul timp s-au intamplat lucruri ne-obisnuite, daca pot sa ma exprim asa…
- Pardon?? zic , recunoscand-o pe increzuta din scoala generala care imi facea mereu poante, care ma lua la katerinka, care… si dupa care eu eram bineintales topit.
- Stii ca nu as fi aici daca nu as avea nevoie de ajutor.
- Pardon??
- E vorba despre o inprejurare stranie. Eram in podul casei bunicilor, cautam intr-un cufar vechi niste poze cand am descoperit un manuscris, de fapt o scriere vetusta…
- Ve ce?!? Intreb eu.
Tace si imi arunca o privire superioara. Incerc s-o dreg:
- Nu ai vrea mai bine sa poftesti inauntru si sa imi explici acolo?
- Teoretic, o fata, nu intra in casa unui baiat la ora asta, practic insa, avand in vedere circumstantele….

Simt cum o migrena incepe sa se catere incet de la baza gatului pana undeva in mijlocul capului unde pune de petrecere.

O poftesc frumos in sufragerie si ma duc in bucatarie sa faccea>. Numai ca in bucatarie e bezna. Bajbai. In fine, gasesc ceva in care sa fierb apa.

De obicei beau ceai de menta dar ma tem sa nu o insult

-Tei, macese, ce bei??
-Tei, daca nu e un deranj.

Filamentul belcului din sufragerie palpaie, scoate un pocnet si moare.

- Mama dracului!! Sa imi bag picioarele in ele de becuri astazi si maine!! - Hei, esti ok?? Hello, ma auzi??

Scormonesc pe raft dupa lumunarea de urgenta, o aprind, imi aprind si o tiagara…
Intru invingator in sufragerie cu lumunarea desupra capului. Nimeni in sufrageria?!?
Doar pe masa, o bucata de hartie mototolita. O ridic si indrept lumanarea spre pagina galbuie:

„Vetust inseamna vechi, mai citeste si tu…”

Colectionarul de amintiri

Ma grabesc sa ajung la Clara … doua faruri… lumina, apoi intuneric apoi iar lumina…

Dupa o noapte intreaga petrecuta la Clara, simt ca, pur si simplu, cad din picioare de somn. Totusi, reusesc sa ma tarasc in bucatarie si sa-mi pun de o cafea.  Afara,  ploaia inghite orizontul. Printre stropi grei se pot vedea imagini de copii si de mamici ce isi fac loc prin potop spre poarta scolii de vizavis.

Ridic ibricul, torn in ceasca si pufnesc “ai dracu hamsteri, nu stiu ei ce inseamna viata”; multumit de aceasta bucatica de filozofie pe care nimeni nu a auzit-o, sorb incet.

O ameteala ciudata ma prinde si vad cum camera devine neclara, umbrele forfotesc si iau forma unei curti de scoala. Eu sunt in mijlocul ei si tin tare de hanorac ca sa nu vada cineva ca sunt singurul copil care porta uniforma.  Mihai,  prietenul meu din copilarie, se apropie :

- Ce faci , bai,  piticule,  ce ascunzi sub hanorac, o bomba??  Rade printre dintii de iepure…

Nu apuc sa raspund ca formele incep sa o ia razna din nou. Cafeaua se prelinge pe mana mea stanga ce sta, impreuna cu restul corpului, lipita de gresia din bucatarie.

Dau sa ma ridic, dar nu am destula forta, simt ca ametesc. “Dumnezeule, am un atac cerebral! Sau mai rau!!”, gandesc … ma contrazic singur: “Hai sa fim seriosi, atac cerebral la 20 de ani, ai fi bun de Discovery! Probabil ca e de la oboseala”.

Sunt asa de oboist; inchid ochii. Ma trezesc urcand treptele spre biroul meu, ma asez pe scaun buimac si telefonul incepe sa sune bezmetic:

-Alo?? zic pe un ton plicitist. O voce gafaita imi raspunde.

- Clara la telefon, trebuie sa ne intalnim urgent. Vino la mine!!

Ma ridic si imaginea dispare, sunt in masina … cred ca incep sa inebunesc fiindca nu imi aduc aminte cum am ajuns in masina. De fapt, nu imi aduc aminte cum m-am deplasat dintr-un loc in altul: de la pat la bucatarie, de acasa la serviciu, din copilarie la maturitate. Ma grabesc sa ajung la Clara … doua faruri… lumina, apoi intuneric apoi iar lumina…

Aud distant un beep lung, lung, lung si o voce groasa, “Declara-l”. O alta mai subtire:

-Ora mortii, 15:25, Cauza….

Orologiul Mortii

Astazi am aflat ca veciunul meu de vizavis Dan, a murit. Imi amintesc ca acum trei zile a venit la mine la usa. Avea o mutra plouata, parul zburlit si se prezenta in niste boxeri trei sferturi care curgeau, parca, de pe corpul lui slab. L-am intampinat trezit din somn.

-Ce vrei bah? La ora asta se vine in vizita?
-Bai pitic, trebuie sa vii pana la mine, sa iti arat ceva.
Mai mult dormind l-am urmat pana la usa apartamentului lui. M-a poftit in casa, dezordine, distrugere.

Numerele

Virgil iubeste numerele. Cand era mic, el statea si facea calcule complicate in timp ce alti copii se jucau pe afara, a invatat sa traiasca dupa numere. In fiecare zi, la ora 6 fix dimineata el se treazea, isi punea exact 3 linguri de cafea si 2 de zahar. Dupa ce termina cafeaua, isi imbraca camasa lui preferata cu 5 nasturi si lua autobuzul 313 pana la slujba lui de contabil.

Dintre toate numerele, lui Virgil ii placeau cel mai mult 23,12,61 pentru ca impreuna reprezentau data lui de nastere. Virgil stia ca intr-o zi, o sa apara o femeie care o sa aibe aceias data de nastere si ca ea va fi aleasa lui, fata cu care va trebuii sa se casatoreasca. Dar ea intarzia sa apara.

Irina crescuse la tara intr-o cocioaba cu 2 ferestre, 2 scaune si un pat. Nu era nici foarte desteapta, nici deosebit de frumoasa, dar cand Irina se punea pe curatenie, tot locul sclipea in urma ei. Motiv pentru care, Irina si-a gasit o slujba la oras la firma unde lucra Virgil, acesta mai din urma a fost insarcinat sa ii faca contractul de munca.

In timp ce Virgil ii introducea datele in computer, ceva i-a atras atentia. Data de nastere, 23.12.1961 , a stat o secunda, s-a uitat din nou, nu ii venea sa creada!

Din momentul acela, Virgil, nu stia cum sa o faca mai fericita pe Irina. I-a cumparat cadouri, i-a oferit o functie de secretara. Pentru Virgil, Irina nu avea nici un defect. Era cea mai frumoasa si cea mai desteapta femeie pe care o cunoscuse vre-o data. Fiecare miscare a ei i se parea un dans asa ca in scurt timp, el a decis sa o ceara in casatorie.

Liftul

Pe acordulrile piesei lui Lazlo Bane ma indrept catre intrarea din sud a hotelului "Ada" infipt pe un deal la marginea Poienei.

Este aproape 12 noaptea si eu sunt cu douazeci de minute intarziat la ora mea de culcare, simt ca mor de oboseala. Drumul de acasa pana aici fusese mai mult decat pot eu sa indur, inconjurat de controlori si imbecili la tot pasu, simt ca as fi in stare sa omor pentru o camera calduroasa si un pat decent.

Scot castile din urechi si ma indrept catre biroul pe care sta o pancarda "check'in desk" unde o angajata zambitoare ma intampina:

- Buna seara, cu ce va pot ajuta?

- O rezervare pe numele Toader aveti?

- Avem, camera 302 ... da dumneavoastra buletin aveti?

-Avem, zic eu si caut cu disperare prin ruxacul saturat de haine, o raza de lumina, buletinul.. i-l intind. Poftiti.

Classic Story

Tot faceam eu mijto de aia de la google, cu engleza lor de kakaua, iata cum scriu eu in engleza. Asta e tema mea la engleza din clasa a 10-A.....

A Classic Story

Once upon a time there was a little girl, she always wore a Red Riding Hood and all the people who knew her thought she looked pretty weird. She worked in a little pastry shop downtown the magic forest with the Muffin Man and the Seven Dwarfs. Business was bad because of the Hansel and Gretel Hut that was the leader of the cookie market. So Red decided to go in the “up the mountain” state were her creepy grandma/boss lived. The girl convinced her friend... The Short Prince Charming… to come with her and this is how the story begins.

-So, where are we going? Short prince asked…

-To my grandma’s house, I have a score to settle with her. She stays ala day up there when what she should do is taking care of the family business! When I get my hands on her I’ll ……

-uuu… and what do you have in that basket??

-An U.Z.I, no, just kidding … some liquor for grandma and some makeup and clothes for me. A girl is got to be prepared.

Prince opens his mouth to replay but the “up the mountain” buss pulls up in front of them and they hurry to get in. Half the way, there busses is stopped for custom check, because you see, illegal stuff must not pass between the “Magic Forest” state and the “Up the mountain” state. So they make their way to the door when a small midget with a shaggy hairdo bumps in to Red. He says “excuse me” and moves one. Prince and Red just got of the buss when they see a camera crew and a talking donkey standing in front of the microphone and saying something about some illegal mushrooms. The elf’s bored patrol calls Red over.

-Hello, the girl with the red Hood on her head… step this way please.
-Is there a problem officer??
-Nothing, just a routine check.

After a few moments “Prince” sees that the border officers around Red are starting to get anxious then she points at him… one of the elves comes over and starts to speak
-Good morning Mr.… he looks in prince’s magic scroll... Mr. charming, are you aware of any illegal drugs that your companion might carry??
-No, he replayed, besides the liqueur, no!
-I am afraid you have to come with us, down to the magic downtown police station.

They show him the way to the flying pumpkin that was parked nearby and stuff him and Red inside… on the way he Try’s to find out what is going one

-What in bloody hell is going one, Red?? Are you on drugs??
-No, I am sober for a year now! I don’t know how the mushrooms got in to my pocket…

The pumpkin is slowly but surely going to the magic forest police station. After thirty minutes they arrive at the station where they are put in different interrogation chambers. In Red’s room enters a big birded man, with red checks and a big smile...

-Ho, ho, ho. You’re busted! Say’s the big man, laughing.
-I didn’t do anything, Red replays, and those weren’t my drugs... A midget put them there, it’s not my fault!
-Better confess now or you will get to prison with the big black bears and the golden wishing fishes.
-I didn’t do it, why don’t you understand?
-Well, I understand you are a very naughty girl and because it’s your first crime you will go to my toys factory to work there for two years.

After finishing the sentence, the big, jolly guy puts down the pen he was writing with on her transfer forms, like when a surgeon puts his surgical knife down after he had realized that the patient died while he was operating.

After a couple of minutes Red and Prince meet again in the waiting cell so called because the inmates wait there the caring out of their sentence. Red starts to speak:

-O, Prince, we are in big trouble now... how will we get out of this one, this is the most embarrassing moment of my life…
-Actually, remember that time when you got drunk and... Red stops him before he could finish what he had to say.
-So, how much did you get?
-Two years in the toys factory for complicity. How about you?
-One year, same location.
-Toys R Us factory doesn’t seam so bad, the helpers work there.
-Maybe your right!

They didn’t know how wrong they ware!

As they woke up next morning they were taken to the Toys Factory, this time in a ginger bread car, when they got there, they met the warden; a 20 feet tall giant ho liked bossing people around. The only thought in their minds was escaping.

The factory was an old building full of weird smelling objects.

Red was assigned to the Wooden Toys department and Prince in the high teak department... The factory was in business 364 or 365 days per year so there was a lot of work to do. They didn’t even have the time to nap because story characters can go days without sleep… In the cafeteria Red and Prince are planning their escape:

-So, what are we going to do? Asks Prince
-I thought you’d have a plan by now... beats me!
-I could try to talk them to let you come with me in to the forest when I am send to gather wood and when we get there try to make a run for it…
-Good idea! But what about the guard? He’s always watching us!
-I will take care of him. Says Red, winking.

So the next day when they were sent to gather wood, little Riding hood (ho was 18 so that I don’t get sued) approached the guard and said:

-Hi, guard, what would you say if I told you … you ware cute and I have some free time.
-Really?? Says the guard, blushing.
-Really! Come with me… she is walking towards the forest entry

Meanwhile Prince is sneaking behind the guard...

-Kiss me, says Red … the tall guard bends over

And bam! Prince snaps him in the back of his head with a tree ranch. The guard falls down like a leaf; tide up with 1 tone weights.

-He’s out!!!Screams of joy Red
-Let’s head deep in to the forest! They can’t find us there.

They go deeper and deeper in to the black forest, night is setting and they are cold. As the sky’s turn black Prince starts to complain:

-I was born royalty, my place is not here, what was I thinking coming here with you, I could be home drinking a cup of tea, watching the magic mirror, I bet there is a good show on...
-I beat we are the show on replays Red. Don’t worry we will get to grandma’s house and this will all be over soon.
-Soon!?!? Don’t talk to me about bloody soon; we were supposed to be there weeks ago!
-I don’t see why you are so grumpy, it’s not like it’s my fault… if you had a vehicle… like a car or a pumpkin or something… we wouldn’t be in this situation at all...
-You’ve got to be kidding me, you are blaming me?? That’s it! I am taking the road to civilization... bye!
-BYE!

Saying that, Prince left Red to walk on her one and disappeared in to the forest night…. Hours later Red heard some barking sound in the background...” it must be the search Werewolves” an man like creature who’s only goal is to find and catch the escapes from the toy factory, she saw them one time when she was cleaning the workshop. She hears them louder as they come closer and closer … she start’s to run but her clothes are clothing in the lower branches of the trees. She takes of her Red hood thinking that is slowing her down, she puts it in the pocket and runs … but with no use... The werewolves surround her; they have big teats and big claws. She start’s to try to reasoning with them... Like anyone would do...

-Nice wolves... nice, nice wolves... what big claws do you have. The werewolves are getting closer
-And what big scary red eyes do you have. The first one, the leader of the pack starts hauling. They are prepared to attach her.

-What big, big, big mouth do you have! O my good! She tries to run but the leader jumps to grab her, he quickly returns to the ground in flames. He was hit by a ranch. Its prince!?! He’s holding a flaming tree ranch in his right hand. The werewolves run frighten when they see their leader down. Prince walks towards Red.

-Are you ok? Close one huh??
-Good thing I’ve showed up, I was close to becoming dog food... Where did you get the fire??
-From your grandmas stove, she leaves minutes from here.

They start again walking to grandma’s house again... in a few minutes they get there and grandma fixes them a warm dinner.
-Kids, you have been through a lot, I am sorry that I didn’t get that bottle of liquor but well … you have to quite sometime... I called some of my friends at the elf police station and they redraw the charges on you guys...
-So now will you come with us to the city and take care of the family business grandma??
-No, my place is here but you have proven to deserve it... I leave you in charge of it. She bends and whispers in to Red‘s ear, Prince is a good boy, don’t lose him!

And they lived happily ever after or at list until the next assignment J