Semn rau?

M-am dus sa imi iau un pahar de apa din bucatarie. Intru pe usa, aprind lumina si vad o matura cazuta. Ridic privirea spre masa doar ca sa fiu intampinat de o alta privire. O matza neagra.

Raman blocat. Matza se uita la mine, eu ma uit la mata si contemplez cum draku a reusit sa ajunga la etajul unu. Dupa cateva secunde de blocaj mental, ma tresesc si dau fuga pana in dormitorul alor mei. Ca sa ii anunt ca, din senin, e o matza neagra in bucatarie.

-Tu ai luat ceva?? Spune maica-mea...
-Bai, jur: E O P.I.S.I.C.A N.E.A.G.R.A IN BUCATARIE!!!

Bun, mergem cu totii in bucatarie. Nici urma de matza.

-Sigur nu ai luat nimic?
-Puteam sa jur ca...

O vad pe balustrada balconului de unde imi arunca o privire scarbita si sare in copacul de vizavis.

-Na mah!! Acum ai vazut-o??
-Ce sa vad?

Primii 10 pasi in Limba Romana

Scriu acest post fiindca exista pe aici, prin blogosfera, o bloggerita care necesita o mustruluiala grava. Nu e singura, multi bloggeri si bloggerite scriu exact ca ea:

Mai fata, nu stiu daca ma citesti, sper sa ma citesti macar pentru binele tau. Eu te citesc, pentru ca esti o sursa fantastica de amuzament.

1.) Intelege o data ca nu le ai nici pe departe cu talentul de scriitoare.  Pune mana si tu si uita-te peste miliardele de resurse de pe net, care iti explica cu varf si indesat arta (subliniez arta) de a scrie.

2.) Nu iti etala cunostintele de limba romana cand incerci sa scrii ceva. Daca ai  o exprimare asemanatoare cu bufnita din bancul ala vechi, o sa sfarsesti ca ea. O sa te impuste lumea in cap fiindca ne calci pe simtul limbii romane.

3.) Cumpara-ti in pana mea un limitator de metafore (www.talent'ata-shop.ro), ca tu nu ai limita. Incepi o metafora si o termini peste 8  paragrafe.

4.) Poeta, prozatoare, sunt titluri de onoare!! Nu o descriere personala!! Nu te trezesti dimineata si zici "bai, ce poeta ma simt astazi". Ca orice titlu, se castiga! Ai ceva publicat? Te-a remarcat cineva in anonimitate??

In padurea cu alune..

In padurea cu alune, Aveau casa trei pitici. Vine pupaza si spune:

- Simptomatic, idiosincrazia dilematica îsi reverbereaza atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala, capsulând filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al transmigratiei alchimice înspre circumvolutiunile interioare ale epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice înspre propensiunea paradigmelor de orientare paseista.

Pupaza a fost ucisa cu bestialitate de cei trei pitici. =)) [sursa:mess]

Aniversarea

Ieri George a implinit 13 ani. Varsta asta n-ar trebuii sa existe, cum nu exista ejatul 13 in zgarien-norii americani.

Doua saptamani, George, a facut pregatiri:

A intocmit liste cu invitatii. A comandat tort, pateuri, hamburgeri. A cumparat lumunari festive si confetii. A decorat sufrageria cu ghirlande de hartie colorata . A xeroxat invitatiile. Il invidiam. Toti baiertii din cartier il invidiau. Ieri dimineata ne-am adunat sa colindam orasul dupa un cadou potrivit.

Nici unul dintre noi nu avea destui bani pentru gusturile lui, asa ca am hotarat sa-i punem la un loc si sa cumparam ceva sa-i cada fatza. "Un pui de crocodil" , a propus cineva. Altcineva cunostea un magazin in care se vindeau animale exotice.

Pe la pranz, patru insi in uniforme descarcau dintr-o furgoneta o lada lunga cat un cosciug. "Nu mai avem pui", a spus unul dintre ei, "asa ca v-am livrat un exemplar matur". Am urcat toti copii, invitati si ne-invitati, in urma lazii. A deschis George. Era intr-un costum alb cu papion. Angajatii au depus lada pe hol, i-au urat "multi ani fericiti" si s-au retras. "Ce Dumnezeu e inauntru??" , a intrebat George.

Au fost ultimele lui cuvinte.

Razboiul

Intre Cristinel si Dan e o diferenta de trei ani. Primul are cinci, celalat opt. Primul nu face lectii, nu-si pune lucrurile in ordine,nu-si face patul si nici nu-si spala farfuria dupa masa. Celalat, da . Primul primeste in dar jucarii si dulciuri, celalat haine si rechizite. Razboiul devenise iminent. Dan plutea pe valurile vietii, ca un crucisator cu rachetele pregatite pentru lansare.

Stafiuta

Cand intr-un bloc de pensionari moare o fata de unsprezece ani, stirea paralizeaza locatarii. Batranii se dezmeticesc cel mai repede. Moartea a tintit gresit. E rost de petrecere. Undeva, ceva s-a defectat. Ei spera ca defectiunea sa mai dureze . Un an, doi, un secol, mai bine copii decat ei. Alina a fost mereu mai palida si cam slabuta, O poreclisem stafiuta. Ieri s-a implinit o saptamana de cand stafiuta a parasit pentru totdeauna blocul nostru.

Zugravii

De mai bine de doua saptamani, in blocul nostru a aparut o ceata vesela de zugravi. Imediat holul de la intrare s-a umplut cu galeti, scari pliante si moloz. Zugravii si-au instalat cartierul general in fata usii noastre. De atunci , linistea casei s-a dus pe apa sambetei. Cei trei lucratori in salopete bine manjite cu var nu lasa pe nimeni sa intre sau sa iasa fara sa-l puna la respect: “Hei, mosu, vezi ca o sa calci pe bidinea. Fa pasii mai mari ca n-ai proteze si la picioare” Batranul se ratoieste cu voce ragusita de fumator: “Pe ce-am calcat domnle’? Nu va e rusine sa va legati asa de oameni? ” Zugravul cel gras striga de pe scara “Lasa palavrageala mosu, ca se inchide la paine” Rad toti. Un timp fluiera. Apoi

Castigator

Reclama a auzit-o la radio, in timp ce mama batea niste aluat cu o lingura de lemn. Era trecut de miezul noptii si mirosea a tigaie incinsa. Fusese o seara buna. Carase sacii cu gunoi pana la tomberoane, de la toate cele paisprezece carciumi din cartier si primise in schimb oua, ulei, faina, zahar, un borcan cu gem de caise plus zece monede de cinci mi pe care le varase in pusculita de lut.

In acea noapte rece de noiembrie, cu miros de clatite inca nefacute, a auzit la radio ca o mie de capace care au in interior, sub o folie, inscrise initialele firmei producatoare aduc, celui care le aduna pana in ajunul sarbatorilor de iarna, un premiu de cinci miliarde. Costinel incerca sa transforme suma in alocatii, dar i se paru prea greu, aproape treizeci de mii de luni, peste doua mii trei sute de ani. In creierul lui se amestecau, precum ingredientele din castronul mamei. Bicicleta, rolele, jocurile video, munti de pizza si cutii cu unt de arahide, brelocuri cu laser, ghete, mancare si dulciuri, cizme, farduri pentru mama, doi caini de vanatoare sa I le pazeasca pe toate.

Clatitele sfaraiau in tigaie, mirosea a vremuri mai bune si a Craciun cu brad si cadouri. O mie de dopuri inseamna doua mii de litri de suc, cine ar fi putut bea atata intr-o luna de zile? Nimeni. Doar el, Costinel, carand seara de seara sacii negrii cu sticle goale spre tomberoanele carciumilor din cartier avea marea sansa de a pune mana pe banet. Din acea noapte, Costinel scotocii cu patima prin sacii negrii, prin gunoaie, prin tomberoane. Ajungea acasa tarziu, zecile de dopuri ii trageau spre dusumea buzunarele salopetei. Le randuia, in timp ce le numara intr-o cutie de carton.

Zilele treceau repede. Cu doar o saptamana inainte de incheierea concursului ii mai lipseau trei sute opt zeci si doua de capace. Incepu sa chiuleasca de la scoala si sa se milogeasca la consumatori. In ajunul marii extrageri. Costinel avea cele o mie de capace.Sparse pusculita si-si cumparase sapca noua, sireturi verzi si o borseta.

Deserta capacele in geanta de voiaj si pornii spre sediul firmei care initiase concursul. Era singur. Era singurul concurrent capabil sa revendice marele premiu. Nimeni nu muncise atat. Nimeni nu se gandise sa munceasca atat. Dar banii nu se castiga fara munca. Venise, in sfarsit, ziua in care viata sa de copil amarat se va transforma ca in povestirile fantastice.
Intai se arata o tanara inalta care i-a verificat cu rabdare capacele si a notat pe un carnet numele si datele lui personale. Apoi a asteptat cateva ore intr-o camera tapetata cu posterele castigatorilor. Pe urma a fost urcat pe un podium unde l-au filmat din toate unghiurile. Pe urma au urcat un alt baiat cam de varsta sa, rotofei si bine imbracat care tinea o pancarta pe care fusese tiparit cu rosu, cinci miliarde de lei. “Sunt Costinel”, a spus pustiul. Ati vazut cum aratam inainte. Acum sunt voinic si sanatos si bogat pentru ca am consumat numai produsele acestei firme. Apoi reflectoarele s-au stins, sa creat imbulzeala pe platou si cineva l-a ajutat pe Costinel sa ajunga la iesire.

Noaptea Invierii

Pentru parintele Chirie a fost ultima noapte de Inviere. Anteriul era apretat, barba si parul bine pieptanate, mirosea a sapun si apa de colonie. S-a oprit putin in fata altarului, a scuipat pe buricul aratatorului sa curete o scama de pe piept.

Langa Evanghelie, lumanarea alba din care urma sa ia lumina il intrista. In fiecare an sperase, crezuse ca el va fi cel care sa vada minunea. Stia ca lumina va coborâ din ceruri si el o va darui mai departe. An de an in parohia sa, pastele se lasa asteptat. Cu lumanarea in pumni, parintele Chirie se ruga sa se pogoare focul sfant. Intr-un tarziu, diaconul scapara un chibrit si lumanarea preotului prindea viata.