09 octombrie 2010

Vodafone mă trimite să "plimb ursul"

Cei de la Vodafone au decis să o termine scurt cu mine. Mi-au anulat garanţia şi m-au trimis "să plimb ursul" . Recunosc, recunosc, e vina mea că s-a stricat telefonul...

Dar cred că pot să vă explic cum s-a întamplat astfel încât să vedeţi şi voi că am circumstante atenuante:

Deci, într-o seară ( cu lună plină ) în care băusem ( exagerat de mult ) am decis să îmi stric unul dintre cele două aparate electronice care mă ajută să îmi câştig pâinea ( de ce?, aşa, ca să fiu al dracului cu voi ) . Bun, zis şi făcut. M-am dus până în Metro şi am cumpărat o surubelniţă specială ca să pot deschide carcasa, apoi m-am apucat să "distrug" ( rod cu dinţii ) piesa numită "contact baterie" ( pe care voi o reparaserăţi cu doar câteva săptămâni în urmă ). Am resigilat telefonul şi a doua zi ( când m-am trezit din beţie ) am fost puşcă la voi în service ( muhahaha ) pentru că, în secret, ador să aştept cu orele să fiu băgat în seamă de consultanţii voştrii plictisiţi. Într-un acces de schizofrenie ( nu ştiu ce m-a apucat ) am dat vina pe voi, cum că voi nu v-aţi fi făcut treaba cum trebuie acum câteva săptămâni, când de fapt eu sunt cel vinovat.

Bine, e adevărat că de când l-am adus din service s-a purtat ciudat ( se supraîncălzea, îmi mureau conversaţiile ) dar, cu toţii ştim că aceste lucruri au fost datorate folosirii mele improprii. Pentru că am îndrăznit să sun de pe el neînţelegând că, de fapt, l-am cumpărat de la voi ( în rate de 100 lei / lună timp de 2 ani ) pentru a-l pune în vitrină.

Îmi cer sincer scuze şi sper să gasiţi în inimile voastre, puterea, să mă iertaţ
i.

Lăsând gluma la o parte, eu sunt extrem de sucărit şi culmea, nu sunt singurul. Zilele astea am auzit o mulţime de poveşti despre modul în care funcţionează garanţiile şi în general serviciile Vodafone. Mai aştept câteva zile poate văd şi eu în acţiune "serviciul de ajutor pentru bloggeri" pe care îl ridicaţi în slăvi la webstock10. Dacă nu se întâmplă nimic, urmează ca în fiecare săptămână pentru atâta timp, cât blogul acesta o să fie online ( şi o să fie fiindcă e găzduit pe servere google ), am să scriu un post răutăcios despre serviciile voastre ( deja am patru înscrişi care vor să îşi spună povestea ) . Cele de mai sus sunt o promisiune. Măcar dacă eu nu pot să îmi rezolv situaţia, să evite alţi amărâti ca mine să cadă în plasa serviciilor promise cu jumatate de gură.

Mulţumesc,

Un comentariu: